Monday, February 25, 2008

Muzica House



"Not everyone understands House music; it's a spiritual thing; a body thing; a soul thing". Eddie Amador.


"House-ul" este un gen electronic al muzicii dance, care s-a dezvoltat in cluburile din Chicago (Statele Unite ale Americii) la inceputul anilor 1980, cand Frankie Knuckles mixa piese vechi din stilurile disco si euro synthpop. Noul stil a fost definit de catre Chip E, intitulandu-l "house music", denumire care reprezinta o prescurtare a numelui clubului ("As Heard At The Warehouse”) in care Frankie Knuckles mixa.

Alti specialisti, printre care si Larry Heard considera ca termenul "house" se refera la faptul ca DJ-ii, creeaza muzica in propriile case, folosind instrumente simple ca sintetizatoare sau drum machines.

Genul house se caracterizeaza prin beat-ul 4/4 generat de un drum machine si dispozitive electronice (precum sampler-ul) si un bassline continuu. La acestea se adauga sunete si ritmuri din diverse genuri muzicale precum synthpop, blues sau jazz. House -ul este o muzica cu un tempo ridicat destinata dansului, cu un prag al ritmului cuprins intre 118 BPM si 135 BPM, cu 127 BPM in medie din anul 1996.

In mod evident existenta muzicii house, dar si celei electronice sau hip-hop-ul nu ar fi fost posibila fara sintetizatoarele, care produc sunetele electronice, dar permit un control adecvat asupra sound-ului si posibilitati infinite de configurare a sunetului.

Precursorii muzicii house au fost track-urile electronice. Coloana sonora a filmelor americane de tip SF ( exemplul cel mai elocvent fiind coloana sonora a serialului BBC, "Doctor Who") a stimulat aparitia unor numar impresionat de fani ai acestui tip de muzica. Astfel de influente s-au resimtit in formatii celebre ale anilor 1970 precum Pink Floyd, Soft Machine, Amon Duul, Crazy World of Arthur Brown.

Clubul "Warehouse" a reprezentat un punct de referinta in dezvoltarea muzicii house. Noul trend a fost dezvoltat de DJ-ul rezident al clubului, Frankie Knuckles, care sesizand numarul limitat de discuri, a scos atmosfera din rutina, incercand o mixarea a pieselor vechi. In esenta, piesele ramaneau disco, insa pana la finele anilor 1980, cand au aparut primele drum machines.

In anii 1990 muzica house s-a impus si a capatat contur prin raspandirea culturii rave, legalizarea petrecerilor rave si interzicerea drogurilor. Ca stil muzical house-ul se situeaza intre comercial si underground, in functie de DJ-ii. Cei, care s-au axat pe underground, au ales un sound techno pur, iar cei care au speculat partea comerciala, au creat un dance simplu.

Techno si trance-ul se numara printre primele genuri ale muzicii house dezvoltate incepand de la mijlocul anilor 1980 si respectiv inceputul anilor 1990. Principalul criteriu de diferentiere ale celor doua stiluri este BPM-ul productiilor. BPM -ul semnifica bataile pe minut.

Muzica trance se caracterizeaza printr-un BPM rapid si energic, cu un ritm si linie melodica foarte evoluata si complicata. Muzica trance prilejueste celebrele si incendiarele festivaluri: "Trance Energy", "Black & White Sensation" si altele. Muzica trance este reprezentata de catre DJ precum: Paul Van Dyk, Tiesto, Armin Van Buuren, Paul Oakenfold, Ferry Corsten.

Muzica techno are un BPM similar muzicii trance si se numara printre primele stiluri de muzica electronica. Techno se imparte in mai multe subgenuri printre care: minimal techno, Detroit techno, Chicago techno, tech-house etc. Muzica techno este reprezentata de DJ precum: Jeff Mills, DJ Rush, Dave Clarke, Ben Sims, Eddie Richards, Craig Richards.

House-ul are o paleta variata de subgenuri, printre cele mai cunoscute se regasesc:

- Acid House - un derivat al genulul "Chicago" construit in jurul instrumentului bassline "Roland TB - 303". Muzica este puternica, nonconformista, cu sampler-uri care produc efect hipnotic. Reprezentanti: Adonis, L.A. Williams;

- House-ul Ambiental - consta in mixarea muzicii ambientale sau de tip "chillout", subliniind ritmuririle house;

- Chicago - caracterizat de bassline simplu, ritm 4/4, instrumente de percutie. Reprezentanti: Larry Head, Steve Poindexter;

- Electro house - s-a dezvoltat in perioada anilor 2000 si a fost influentat de muzica electro a anilor 1980. Reprezentanti: Steve Angello, Eric Prydz;

- Funky house - s-a dezvoltat in anii 1990. Poate fi divizat in mai multe subgeni precum: French house, Italian house, Disco house, Latin house si multe alte genuri. Se recunoaste prin bassline, care se retine usor si sintetizatoarele, care ii confera ritmului bouncy. Reprezentanti: Axwell, Seamus Haji;

- Pop House - cunoscut si sub numele de "muzica de dance comerciala" se situeaza la granita dintre house si dance-pop. Se caraterizeaza printr-un ritm 4/4 si un bassline adanc;

- Progressive house - se caracterizeaza printr-un sound aparte, respective un gen soft, care trece de la sumbru la o atmosfera vesela si plina de viata. De regula, are un tempou scazut. Acest gen prezinta similitudini cu muzica trance.

Reprezentanti: John Digweed si Sasha, Chris Fortier, Danny Tenaglia, Deep Dish.

No comments: